septembrie 30, 2017

FILIT Iași. Întâlnire cu cititorii, miercuri, la Casa Fantasy

Trebuie să mărturisesc faptul că sunt cu adevărat încântat că o să particip la cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere FILIT. Evenimentul se desfășoară la Iași în perioada 4-8 octombrie și are sute de invitaţi. Scriitori, jurnaliști, traducători, editori și manageri culturali. Doi laureați ai premiului Nobel, Svetlana Aleksievici și Gao Xingjian, sunt, fără îndoială, vedetele festivalului, dacă se poate vorbi despre vedete în literatură. Anul acesta, organizatorii FILIT au construit două case noi – una dedicată literaturii pentru copii, iar alta literaturii fantasy. Mă aflu așadar printre invitații Festivalului și o să deschid seria de întâlniri cu scriitorii de fantasy miercuri, de la ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iași, acolo unde va funcția Casa Fantasy. O să vorbim despre Haiganu și Omulețul din perete, despre literatură și benzi desenate, despre eroi și supereroi, despre proiectele mele și ale Editurii HAC!BD. Poate […]
iulie 26, 2017

Mihai Tudose, teatrul și dezastrul

Povestea începe ca un banc: un primar, un preşedinte de Consiliu Judeţean şi un deputat fac o conferinţă de presă în care condamnă un spectacol de teatru. Se transformă într-o distopie de Orwell: cei trei cer demisia directorului instituţiei şi cenzurarea spectacolului. Şi se sfârşeşte într-o comedie de groază: după aproape 10 ani, unul dintre cei trei devine prim-ministrul României. Da, poate aţi uitat, în 2008, deputatul Mihai Tudose era cel mai vituperant critic al spectacolului “Omul Pernă” montat de regizorul Radu Afrim pe scena Teatrului Maria Filotti din Brăila, după piesa scrisă de Martin McDonagh. Fără să vadă reprezentaţia teatrală, Tudose nădăjduia ca “tribunalul” pe care-l instituise la sediul PSD alături de Gheorghe Bunea Stancu şi Aurel Simionescu să o elimine pe Veronica Dobrin de la conducerea instituţiei. “Radu Afrim e la fel de deştept şi de talentat ca şmecherii ăia care au vernisat la ICR New York”, tuna […]
iulie 19, 2017

Eroi și supereroi la Râșnov

La sfârșitul acestei săptămâni ajung la Festivalul SF de la Râșnov.  Se anunță vreme faină și lume bună, intrarea e liberă, așa că, dacă sunteți în zonă, o să fie o bucurie să ne întâlnim. Evenimentul se desfășoară în perioada 20 – 23 iulie la cinematograful Amza Pellea din localitate, iar eu mă număr printre invitații Festivalului, ceea ce înseamnă că o să am prilejul să vă provoc la o discuție despre eroi și supereroi în literatura și banda desenată românească. Dezbaterea va avea loc vineri, 21 iulie, de la ora 15.00.
iulie 11, 2017

A murit Don Simon și nu am un titlu pentru asta

În anii ’90, atunci când, adolescent fiind, am început povestea asta cu scrisul, erau câțiva tineri autori pe care îi admiram. Eram convins că au tot ce le trebuie pentru ca în câțiva ani să cucerească lumea. Teme, lecturi, libertate, revoltă, încredere, curaj, umor, cuvinte, talent, dorință, vise, idei, profunzime.  Tot, înțelegi? Aveau tot. De vină erau doar anii ăia mai ciudați și mai dificili, dar știam că anii or să se încheie cumva și că atunci când toate se vor fi așezat, tinerii ăia geniali își vor găsi drumul către cele mai tari edituri din lume, poveștile lor din ce în ce mai bune vor apărea apoi în volume publicate în tiraje mari, alți oameni vor face filme după romanele lor, lumea se va bate să le ia interviuri, librăriile vor avea în vitrină postere cu ei și cu cărțile lor. Pe vremea aia, pândeam textele lor în câteva reviste […]
iunie 13, 2017

Haiganu, la Festivalul Internațional al Cărții Axis Libri

Gălățenii și brăilenii care au ratat prezentarea Furiei Oarbe în cadrul turneului de promovare a romanului se pot întâlni cu Haiganu la Festivalul Internațional al Cărții Axis Libri ce se va desfășura în perioada 14-18 iunie în zona pietonală de pe Aleea Domnească din Galați (la P-uri). Cele două volume din seria Haiganu se vor găsi la standul Librăriei Humanitas, iar joi, 15 iunie, de la ora 19.30, o să particip alături de Victor Cilincă și A.G. Secară la o discuție despre literatura fantasy, dialog ce va include și prezentarea acestor romane. Așa că aștept cu mare drag să ne întâlnim ori reîntâlnim. Programul complet al festivalului Axis Libri, AICI.
mai 28, 2017

Cu ce rămâi după o lansare de carte?

Cu ce rămâi după o lansare de carte? De fapt, cu ce rămâi după un turneu întreg de lansare a unei cărți. După un drum de peste 4000 de kilometri, prin toată țara, după o mulțime de camere de hotel schimbate, după toate emoțiile, după stresul de dinainte și bucuria din timpul, după serile colorate cu întâlniri neașteptate, după mesele cu prietenii pe care-i vezi după o lungă vreme, dar și cu cei pe care nici nu știai că-i ai, dar care erau acolo, la un cot al timpului, gata să te ajute, să-ți vorbească ori să te asculte. Cu ce rămâi după clipele împărțite cu alții, după timpul și atenția pe care ți le-au oferit cu generozitate, după discursurile tale uneori stângace și gâtuite de emoție și după lecturile scurte din final, după aplauzele pe care ai vrea să le întorci cumva înapoi, după teama că nu a ieșit […]
mai 13, 2017

Top 3 bucurii din Furia Oarbă BookTour

Mi-ar fi plăcut să am răgaz să scriu câte o postare despre fiecare întâlnire pe care am avut-o cu cititorii în cadrul evenimentelor din jurul prezentărilor pentru Haiganu. Furia Oarbă, însă ultima săptămână s-a derulat într-un ritm nebun. Cele trei zile de ComicCon de weekend-ul trecut au dat tonul unui timp accelerat la maxim. Chiar dacă și acum sunt pe picior de plecare către o altă destinație, nu aș vrea să las această săptămână să treacă fără să punctez câteva momente care mi-au declanșat pusee de bucurie de-aia adevărată, copilărească. Iată un… Top 3 bucurii din Furia Oarbă Book Tour. O să încep cu primul Cosplay realizat pentru un personaj din ”Harap Alb continuă…” fiindcă e o senzație tare stranie să te trezești față în față cu unul dintre personajele despre care ai scris. Mi s-a întâmplat la ComicCon, unde la standul SuperErou ne-am trezit vizitați de Mara, fata lui […]
mai 11, 2017

Haiganu. Furia Oarbă. Book Tour. Zeul Osândit vine în orașul tău

Haiganu. Furia Oarbă. Book Tour. După lansarea de la East European Comic Con, am plecat cu noua carte a Zeului Osândit într-un turneu prin mai multe orașe din România. Mai jos, lista cu orașele, locurile și orele de lansare. Îmi doresc tare mult să vă întâlnesc ori reîntâlnesc, așa că dacă sunteți în localitățile de mai jos, vă aștept cu mare drag. Vorbim despre carte, despre benzi desenate, despre cum este să trăiești din scris și să-ți urmezi visele. Dați-mi jumătate de oră din viața voastră să vă spun despre povestea Zeului Osândit. Galați – miercuri, 10 mai, ora 18.00 – Librăria Humanitas Brăila – joi, 11 mai , ora 18.00 – Music Pub, str. Mihai Eminescu nr. 56 Constanța – vineri, 12 mai, 0ra 17.30 – Librăria Prăvălia cu Cărți Craiova – marți, 16 mai, ora 18.00 – Casa de Cultură Traian Demetrescu Sibiu – miercuri, 17 mai, ora […]
aprilie 28, 2017

Haiganu. Furia Oarbă. Câștigă un exemplar pe Goodreads!

Sunt un vechi gură-cască pe Goodreads (septembrie 2011, zice-se) și, ca fan declarat al serviciilor pe care le oferă pentru cititori dar și pentru autori (statistici, contactul cu cititorii, sfaturi și alte lucruri faine), sunt tare bucuros că putem oferi 50 de exemplare din Haiganu. Furia Oarbă într-o campanie Book Giveaway pe această platformă. Dacă sunteți utilizatori Goodreads (iar dacă nu, puteți fi), vă puteți înscrie printr-un click în cursa pentru una dintre cele 50 de cărți. Campania a început azi și se derulează până în 13 mai. Tot Goodreads se ocupă de tragerea la sorți, apoi 50 de cititori își vor primi cărțile. Succes! Cei Mari vorbesc de dincolo de stâncă! Goodreads Book Giveaway Haiganu. Furia Oarbă by Marian Coman Giveaway ends May 13, 2017. See the giveaway details at Goodreads. Enter Giveaway
aprilie 22, 2017

”Haiganu. Furia Oarbă”, disponibil la precomandă pe Supererou.ro

Sunt bucuros să vă anunț că al doilea volum din seria Haiganu se află acum în tipografie și că lansarea a intrat în linie dreaptă. Sper să ne vedem cât mai mulți la Comic Con, la prezentarea oficială a romanului. Pentru cei care nu pot ajunge, dar care își doresc foarte mult să aibă cât mai repede cartea, prietenii de la Supererou au o propunere de nerefuzat. Și un preț special. Pe durata campaniei de precomandă, cartea are un preț cu 30% mai ieftin. Aruncați o privire AICI sau dați un click pe poză. O să revin curând cu detalii legate de lansare.
aprilie 21, 2017

Un premiu UNITER pentru Mihaela Trofimov

Am pomenit pe la sfârşitul anului trecut, aici, despre “Molly Sweeney”, un spectacol răscolitor regizat de Sânziana Stoican la Unteatru, în Bucureşti, spectacol care are în distribuţie doi actori ce au încântat în repetate rânduri publicul brăilean: Mihaela Trofimov şi Liviu Pintileasa. Alături de ei, Constantin Cojocaru, actor pe care l-aţi putut aplauda pentru rolul din “Leonce şi Lena”. Obişnuit mai mult ca, în ziar, să critic politicieni, cred că îmi lipsesc, din păcate, resursele pentru a scrie un laudatio aşa cum ar trebui pentru actorii brăileni, deşi trupa de la “Maria Filotti” a făcut oraşului ăsta un bine ce nu poate fi măsurat, picurând grăunţe de lumină în bezna culturală de aici. Ştiu sigur că pentru mulţi brăileni au fost ani întregi în care performanţa actorilor a reprezentat singurul izvor de speranţă şi că, tot aşa, pentru mulţi dintre cei plecaţi, nostalgiile ce-i cheamă uneori acasă se leagă şi […]
aprilie 13, 2017

Sub lovituri de ciocan

În Ungaria lui Viktor Orban, democraţia înregistrează lovitură după lovitură. Intrând rapid în U.E., în NATO şi în spaţiul Schengen, Ungaria a fost un exemplu de dezvoltare, luminând traseul unor state precum România ori Bulgaria care nu reuşeau să găsească o cale pentru a ieşi din lunga perioadă de tranziţie de la comunism către democraţie. Odată cu revenirea la putere a lui Orban în 2010 şi cu ascensiunea partidului său, Ungaria a început să se distanţeze de valorile europene. La mai puţin de un an de la preluarea puterii de către Fidesz, la 1 ianuarie 2011, Legea Presei promovată de Orban sufoca libertatea cuvântului scris în ţara vecină, în ciuda criticilor venite de la Washington ori Bruxelles. Apoi au urmat noi şi noi lovituri (doar una dintre ele, care avea în vedere limitarea accesului la internet, a eşuat în 2014, în urma unor proteste masive) care au culminat, săptămâna trecută, […]
aprilie 9, 2017

După o vreme

Vestea bună este că am lucrat foarte mult în ultima perioadă, acesta fiind principalul motiv pentru care nu am mai dat un semn de viață aici de foarte multă vreme. De acum, lansarea noului volum din seria Haiganu a intrat în linie dreaptă. Zilele următoare sper să fiu în măsură să vă arăt coperta realizată de Andrei Moldovan pentru ”Furia Oarbă”. Cartea va fi lansată la East European Comic Con, în București, în perioada 5 – 7 mai. O să revin curând cu detalii legate de ziua și ora exacte, precum și cu informații legate de prezentări în alte orașe fiindcă, oricât de obositor a fost cu primul volum, ne dorim tare mult să repetăm experiența turneului de lansare. Sper să ne întâlnim atunci când o să ajung pe la voi prin oraș, aducând cu mine a doua carte a Zeului Osândit. Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, […]
ianuarie 20, 2017

În stradă

Poate că Brăila este o cauză pierdută. Aproape că aici a murit și speranța, călcată în picioare de impostură, de hoție și de sărăcie. Cele mai sclipitoare minți ale orașului au plecat de mult, iar cei câțiva oameni frumoși care s-au încăpățânat să rămâna ori care nu au putut pleca sunt, în mare parte, resemnați sau închiși în bulele lor de semiconfort. Blazați. E un oraș în care mediocritatea pare că a câștigat lupta pe toate fronturile. În politică, în afaceri, în cultură. Un oraș corupt în care mârlănia este deseori aplaudată și în care nici șoaptele nu mai vorbesc despre dreptate. Am ieșit însă în stradă la Brăila, aseară. Am ieșit mai mult pentru mine. Fiindcă știu că vorba aia a lui Edmund Burke e adevărată, vorba aia care zice că ”pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic”. Și parcă nu pot […]
ianuarie 13, 2017

HAC!#29 Miron vs Vangala

  Despre Vangala am scris prima oară în numărul 13 al HAC! De atunci au trecut deja niște ani, însă am uneltit în taină revenirea ei fiindcă este întunecată, dar grațioasă, iar Andrei Moldovan a știut exact cum să o deseneze. Miron a întâlnit-o luna trecută în arena de la Kaga Krata, iar în numărul 29, confruntarea lor își află deznodământul. Din 15 ianuarie, numărul 29 al HAC! va ajunge în chioșcuri, librării și benzinării din toată țara. Revista poate fi comandată deja pe Supererou și se află în drum către abonați. Pe lângă serialul ”Harap Alb continuă”, numărul ăsta aduce noi episoade din TFB – Ordinul Efemeridelor (scenariu Mihai Ionașcu, desene Bogdan Chelaru, culoare Daniel Rosa Dura), Fergonautul (Viorel Pîrligras), Fluviul Șoaptelor (Benjamin Vasile) și un nou capitol din romanul meu ”Haiganu. Furia Oarbă”. Este vorba despre capitolul din care am citit la întâlnirile cu cititorii de la București […]