Alba Iulia – Deva – Arad
noiembrie 29, 2015
Oradea, Satu Mare și timpul care se dilată. TFB connection
decembrie 3, 2015
Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Ieri, la Arad, discutând cu Ilie și Adrian, doi dintre cei mai fideli cititori ai revistelor HAC! și TFB, am avut impresia că povestea asta cu benzile desenate, cu cartea și cu turneul este un fel de urmă pe dos. O înainte-urmă. Ceva la care am lucrat cu ceva vreme înainte și care a trecut apoi prin mintea și prin inima unor oameni ca un lănțișor de aur alb, filigranat, printr-o mulțime de perle translucide ori ca un abur apetisant pe sub nasul unor oameni, chiar înainte de ora mesei. Iar eu pășesc acum pe urma acestui abur și-i cunosc pe oameni, privesc perlele, stau de vorbă cu cei în mintea cărora revistele ori cărțile noastre au schimbat ceva. Bine, schimbat e mult spus. Au lăsat o urmă. O înainte-urmă. Fiindcă e înainte de a ne fi cunoscut. Și, nu, nu e pentru prima oară când îmi întâlnesc cititorii, însă e întâia dată când mă gândesc în felul ăsta. De fapt, e întâia dată când mă aflu într-un astfel de turneu care nu e numai un turneu de promovare a unei cărți noi, ci și un maraton de întâlniri cu unii dintre cititorii de până acum.

Dacă la Arad a fost o cină între mușchetari, la Timișoara, am avut bucuria să-i reîntâlnesc pe Radu Pavel Gheo, pe Antuza Genescu, Cornel Secu și Mihaela Gheorghe, să-i cunosc pe Tudor Ciocârlie și pe Daniel Timariu, să mă bucur de o asistență numeroasă și îngăduitoare. Altfel, vă recomand să încercați, la Cărturești, ceaiul Rooibos caramel cu miere și un strop de lapte, să cumpărați o revistă de benzi desenate sau cartea unui autor român și să vă lăsați dus de aromă și de lectură. Mulțumiri speciale Dianei Petruț și echipei de la Cărturești Timișoara pentru tot sprijinul acordat.

Astăzi, de 1 Decembrie, ne vedem la Oradea, la librăria Diverta de pe strada Nufărului nr. 30 – Lotus. De la ora 18.00. Mi-ar plăcea să am șansa să vă cunosc.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *